Emil Boc: "Alți bani nu am și să nu mă trimiteți la Putin”. Finanțarea centurii, motive de îngrijorare - InstaNews Infrastructură
ACASĂ Autostrăzi și Rutier Emil Boc: „Alți bani nu am și să nu mă trimiteți la Putin”. Finanțarea centurii, motive de îngrijorare
Autostrăzi și RutierTrenuri și Căi Ferate

Emil Boc: „Alți bani nu am și să nu mă trimiteți la Putin”. Finanțarea centurii, motive de îngrijorare

Distribuie
Screenshot 20250514 134209 YouTube-instanewscluj
Distribuie
Proiectul centurii metropolitane a Clujului, care pentru etapele 2 și 3 se ridică la peste 5,6 miliarde de lei, se bazează pe fondurile europene. Emil Boc a explicat scenariul conform căruia banii ar putea fi opriți.

Cu doar câteva zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, primarul Emil Boc a lansat un apel către clujeni, direct de la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, pentru a sublinia importanța menținerii orientării pro-europene pentru finanțarea proiectelor majore ale orașului.

Edilul a atras atenția asupra faptului că centura metropolitană, un proiect esențial pentru descongestionarea traficului din Cluj-Napoca, este finanțată exclusiv din fonduri europene, cu un contract de 1,1 miliarde de euro. Orice schimbare a direcției politice a țării ar putea pune în pericol aceste fonduri vitale.

Dragi clujeni, să avem mare grijă ce facem duminică la alegeri, să nu pierdem banii europeni pentru centura metropolitană a Clujului, că alți bani nu am și să nu mă trimiteți la Putin, la Moscova, să-mi dea bani de centură, că nu mă duc.

Emil Boc, primarul municipiului cluj-napoca

Primarul a explicat că alternativa unei finanțări rusești este imposibilă, invocând istoria relațiilor dintre România și Rusia, marcată de pierderi teritoriale și de tezaurul românesc nereturnat.

„Și dacă m-aș duce, tot nu mi-ar da că nu are. Și chiar de-ar avea tot nu ne-ar da. Că ei sunt obișnuiți să ia, nu să dea. Ne-au luat Basarabia în 1812, ne-au luat tezaurul și nu ni l-au dat înapoi. Acum Putin vrea Ucraina. Mâine, cine știe ce mai vrea să ia”

Boc a contrastat atitudinea Rusiei cu cea a Uniunii Europene, care, în opinia sa, oferă sprijin financiar consistent pentru dezvoltarea infrastructurii, chiar și în contextul criticilor.

„Europenii te invită la ei acasă, te primesc în casă și, pe deasupra, te și omenesc cu fonduri europene pentru infrastructură ca să-ți modernizezi țara și orașele. Și asta, chiar dacă noi îi mai înjurăm din când în când, așa cum unii dintre dumneavoastră mă înjurați și pe mine câteodată, chiar dacă eu mă străduiesc să fac tot ceea ce pot și ține de mine”.

În final, Boc a făcut un apel la rațiune, îndemnând clujenii să voteze responsabil și să susțină un candidat pro-european, pentru a asigura continuarea proiectelor de dezvoltare ale orașului.

„Să nu ziceți că nu v-am spus, îi serioasă treaba, aveți grijă duminică, faceți un calcul bun, eu îl susțin pe primarul matematician. Dumnezeu să vă dea gândul cel bun, Doamne ajută!.”

Spune opinia ta despre acest subiect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole similare
IMG 20250524 WA0001-instanewscluj
Trenuri și Căi Ferate

S-a rupt podul de pe centura Baia Mare! Traficul va fi deviat până la remediere. Vezi rutele

Un incident grav a avut loc în această dimineață în Baia Mare,...

Trenuri și Căi Ferate

Florești sub ape! Fără sisteme de colectare a apei pluviale, pompierii trebuie să intervină non-stop pentru evacuarea apei

Echipajele de intervenție au lucrat toată noaptea și continuă eforturile în Florești,...

Hartă Centura Metropolitană
Autostrăzi și RutierInvestiții Publice

Centura Metropolitană Cluj: După 7 ani, mâine va fi SEMNAT contractul de proiectare și execuție

Mâine, 12 mai 2025, la ora 10:30, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin...